.

Nassim Haramein - Întregul negru ( Black wHole)

Nassim Haramein - Întregul negru
Publicat de Matt la 16:49
"Provocările şi crizele actuale sunt semne că planeta se află în mijlocul unei incredibile prefaceri evolutive. O gândire închistată nu poate prelucra aceste condiţii, din simplul motiv că ele reprezintă cauzele principale ale crizelor ce par să ne ameninţe, actualmente. În "Black Whole", Nassim Haramein ne oferă o evadare strălucită din cadrul limitativ al ştiinţei moderne şi o conexiune cu înţelepciunea antică, ce cutremură vechile mituri şi rescrie istoria ce a modelat soarta civilizaţiei. Modelul elegant al lui Nassim ne conduce, dintr-o lume a haosului, către un Univers al ordinei, tiparelor şi continuei renaşteri. Forţează gândirea... dar merită orice efort."

Dr. Bruce H. Lipton, biolog celular şi autor al best-seller-elor
"Biologia credinţei: Dezlănţuirea puterii conştiinţei", "Materie şi miracole"
şi co-autor al "Evoluţia spontană: Viitorul nostru pozitiv"



Cu stilul său lejer, caracteristic, Nassim ne prezintă în acest documentar cu o grafică de excepţie, parte din teoriile sale privind structura geometrică fundamentală a vidului, în baza grilei tetraedrice şi a structurii dublu toroidale a găurilor negre, concluzii rezultate din rezolvarea finală, împreună cu partenera sa, dr. Elizabeth Rauscher, a ecuaţiilor de câmp ale lui Einstein, adăugând efectele giroscopice şi Coriolis incompletei soluţii anterioare, Kerr-Newman, continuând expunerea cu o detaliere a conceptelor cuprinse în lucrarea "The Schwarzschild Proton", pentru care a primit premiul mai sus amintit.

În loc de a ne privi, pe noi înşine, ca fiind separaţi de tot ce ne înconjoară, această viziune ne permite să recunoaştem că suntem inseraţi într-o dinamică fractală de conexiune inversă, care uneşte intrinsec toate lucrurile, prin intermediul potenţialului infinit al structurii vidului.



"Să fie cheia marii unificări a teoriilor fizicii, ascunsă la vedere în temple, texte şi tradiţii ale trecutului ? Nassim Haramein astfel gândeşte şi, în acest nou film al său, 'Black Whole: We Are All Connected to the Stars', ne oferă motive foarte bune pentru a face la fel. Într-o călătorie vizuală printre tiparele şi tradiţiile antice, Nassim demonstrează cum totul, de la foarte mare la foarte mic - de la naşterea galaxiilor, la formarea celulelor şi atomilor - izvorăşte din simple tipare ale naturii. Dacă teoria este corectă, schimbă tocmai fundamentele a ceea ce credea ştiinţa despre noi şi despre lume. Să fi reuşit Nassim, acolo unde 100 de ani de ştiinţă au eşuat ? Numai timpul şi testarea riguroasă a muncii sale, ne-o vor spune. Un lucru este cert, însă: ceva important lipseşte din povestea tradiţională a Universului şi numai o nouă gândire va revela legăturile lipsă ale unei fizici unificate. Fie că eşti un artist sau un inginer, acest film este despre tine, lumea ta şi orice relaţie pe care o vei experimenta vreodată în viaţă."

Gregg Braden, geolog şi informatician
autor al best-seller-ului New York Times
"Matricea divină şi timpul fractal"


Filmul poate fi vizualizat online:

http://www.royalvids.eu/tt/4e0b0a2e16e6d

http://vimeo.com/25785757
.